50 Best Fac Ad Images in 2020 - BigSpy

Asociatia umanitara Speranta pentru Romania – Caritate si Ajutor Umanitar
Doneaza aici: https://www.sperantapentruromania.ro/cause/george-mario/ Dragi prieteni, facem un apel de urgență pentru un tânăr de doar 17 ani, diagnosticat cu TUMORĂ MALIGNĂ pe CREIERUL mic. George-Mario Golîmba, un tânăr cu ambiții, ce îi bate bacalaureatul la ușă anul acesta, dar el se află într-o stare avansată a bolii, pe un pat de spital. A urmat nu mai puțin de 30 de ședințe de radioterapie iar după 3 luni de zile un alt set de ședințe de chimioterapie, cu toate acestea, boala fiind încă prezentă în trup. O ultimă șansă ar fi două transplanturi cu celule stem, înfiorător de costisitoare, primul costă 72.000 de euro iar cel de-al doilea 43.700 euro. Sume exorbitant de mari, ce doar prin ajutorul semenilor din jur, ar putea fi acoperite. George merită să trăiască, merită să distribui povestea lui pentru a avea șansa la tratament și vindecare! Familia și toți cei dragi lui, colegii de la școală, profesorii până și cei din localitatea unde locuiește George, îi sunt alături și fac tot posibilul să strângă fondurile necesare pentru tratamentul lui. Dar sumele fiind colosale, au nevoie de NOI! Un apel urgent și disperat, ajută-l și tu pe Geo! Fii unul din salvatorii lui! Cuvintele mamei lui George: ”Numele meu este Maria Borozan și sunt mama lui Geo, cum este alintat acasă. Vreau să vă spun că inima mea urlă de durere în aceste momente și mă simt neputincioasă. Numa-i mamă să nu fii, când puiuțul tău stă pe un pat de suferință, în dureri. Geo a fost diagnosticat în 2003 cu diabet zaharat de tip I. A urmat un tratament dar cu toate acestea, el a fost mereu un băiat vesel și prietenos iar această afecțiune nu l-a oprit să fie activ în continuare. Anul trecut, în iulie 2019, Geo a început să se simtă tot mai rău, vomă, stare generală proastă și acuza o durere mare de cap. Am fost internată cu el la Spitalul Luis-Turcanu pe secția de diabet și i-au fost prescrise mai multe tratamente de fiere sau specifice diabeticilor, dar fără rezultat. Astfel a fost consultat și de un neurolog și i s-a efectuat un
Editura ACT si Politon
Îmi dau seama că îmi risc reputația scriind această carte. Există anumiți oameni – inclusiv membri ai comunității științifice – care s-ar putea să considere că lucrarea mea este pseudoștiințifică, mai ales după ce cartea ,,Supranatural’’ va fi lansată pe piață. Cândva, acordam extrem de multă atenție părerilor acestor critici. La începutul carierei, scriam tot timpul raportându-mă la sceptici și încercând să mă asigur că îmi vor aproba lucrarea. Într-o oarecare măsură, credeam că e important să fiu acceptat de către comunitatea științifică. Dar într-o zi, pe când mă aflam în fața unui public la Londra, și o femeie povestea la microfon cum își învinsese boala – cum se vindecase cu ajutorul practicilor despre care scrisesem în alte cărți – am avut o revelație. Mi-a devenit foarte clar că acești sceptici și oameni de știință rigizi, care țin la propriile convingeri despre ce anume este posibil, nu mă vor aprecia și nu îmi vor aprecia nici lucrările, indiferent ce aș face. De îndată ce am conștientizat acest lucru, mi-am dat seama că îmi irosesc o mare parte din energia vitală. Nu m-a mai interesat să le arăt care este potențialul uman celor care fac parte din această comunitate specifică: mai ales celor care studiază normalul și naturalul. Am devenit pasionat de orice altceva în afară de ceea ce este normal și am vrut să studiez supranaturalul. Mi-a fost limpede că trebuia să renunț la eforturile mele inutile de a-i convinge pe membrii acestei comunități în legătură cu diferite subiecte, oricare ar fi fost acestea, și, în schimb, mi-am direcționat energia către un cu totul alt segment de populație, care crede într-adevăr în această posibilitate și care vrea într-adevăr să asculte ce am eu de spus. Am simțit o mare ușurare în momentul în care am adoptat pe deplin această idee și am renunțat la orice fel de tentativă de a produce vreo schimbare în lumea științifică. În timp ce mă aflam la Londra și o ascultam pe doamna aceea drăguță, care nu era vreo călugăriță sau vreun savant, mi-am dat seama
WellCode - Învață programare de la 0
Vrei să îți schimbi domeniul, să devii programator și să câștigi mai bine? Dacă te regăsești în una dintre situațiile de mai jos 1) Ți-ai dorit să devii programator, dar n-ai avut încredere că ești suficient de bun sau de deștept și poți să înțelegi programarea 2) Ai încercat să înveți programare și nu știai de unde să începi sau cum să-ți alegi conținutul pe care să-l parcurgi 3) Poate ai reușit să scrii niște cod, dar nu ai reușit să-ți dai seama singur dacă e corect sau cum să-l folosești pentru a crea o aplicație reală sau a obține un job Majoritatea celor care încep să învețe programare au aceleași probleme ca și tine. Dar există o soluție simplă! Mă numesc Petru Trîmbițaș și prin intermediul WellCode ajut oamenii să învețe programare și să devină programatori bine plătiți. Am lucrat cu sute de oameni până acum și am observat că toți au aceleași piedici atunci când vine vorba de programare. Pentru că toți fac aceleași greșeli. Am creat o metodă nouă prin care să înveți programare fără să stai ore în șir căutând informații și fără să fii nevoit să renunți la jobul actual. Îți sună interesant? Atunci te invit să apeși butonul de mai jos și să te programezi la o ședință gratuită de consultanță în care să îți explic cum poți să devii programator programator lucrând cu noi pe termen lung. Click pe buton și sper să ne auzim cât de curând . Numai bine, - Petru
Dentist Crangasi Bucuresti: Cabinet Stomatologic 0754572976
Dinti ficsi in 24h acum cu Fast and Fixed. Uita de proteza mobila. In 24 de ore se fac extractii, implantare imediata, lucrare temporara de lunga durata. Mai multe informatii aici: https://www.constantinremis.com/dinti-in-24h-fast-and-fixed-bredent
Upriserz
De cand eram mic auzeam: ❞ ❞ ❞ , ❞. Pana acum 2 ani de zile, as fi fost de acord cu ce am scris mai sus. Dar acum 2 ani ceva s-a schimbat. bit.ly/WebinarProsper Am invatat de mic ce inseamna munca grea. De pe la 14 ani, am inceput sa lucrez vara in constructii, ca sa fac rost de bani pentru o tabara de vara, o bicicleta sau chiar ca sa imi platesc mancarea la liceu. , . Dupa ce m-am intors in tara mi-am deschis propria afacere si venitul meu s-a schimbat. Mentalitatea insa a ramas aceeasi. In continuare credeam ca poti construi ceva doar prin multa munca. Am ajuns sa conduc una dintre cele mai mari firme de training din Romania (locul 3 in 2018, in baza cifrei de afaceri). Am atras langa mine oameni care la randul lor lucrau mult. Impreuna aveam o etica de munca nebuna. , , . Toate acestea pana cand acum 2 ani, ceva s-a schimbat si am realizat ca pot obtine mai mult, fara sa muncesc mai mult. Stiu… suna pe dos. Sa obtii mai mult fara sa muncesti mai mult Daca acum 4 ani mi-ar fi zis si mie cineva ce iti zic eu acum, as fi spus ca ma abureste. . : ✔️ Ce este SAR si cum influenteaza mentalitatea legata de succes si valoarea muncii noastre ✔️ Ce se intampla in creierul nostru cand suntem bombardati cu milioane de informatii (include aici retete de succes, citate motivationale sau indemnuri de “hustle” de la tot felul de speakeri) ✔️ Care e metoda prin care sa iti dublezi venitul fara sa iti dublezi efortul, deci fara sa dormi mai putin sau sa fii din ce in ce mai stresat ✔️ Cum sa scapi de convingerea ca “trebuie sa muncesti mai mult ca sa castigi mai mult?” si sa nu mai crezi ca ai nevoie sa faci ore suplimentare sau sa petreci weekendurile inchis in birou ✔️ Cum sa transformi ce stii deja in mai multi bani si sa iti cresti venitul lunar la un nivel care acum pare imposibil (si crede-ma ca in urma cu 4-5 ani nu am crezut ca as put
News Break: Local News & Breaking News
The Economist - World News, Politics, Economics, Business & Finance
Stiri bpnews Romania | ultimele stiri politica si afaceri
New Money

Inside HERO - Descoperă-ți eroul interior!
➖ „Nu le fac azi, mai sunt doar 3 rapoarte, le rezolv mâine.” ➖ „Amân consultația medicală pentru vinerea viitoare.” ➖ „Nu am chef să mai merg la sală. Mă voi duce de la începutul lui februarie.” ̂ ̧ . ❓ De ce amâni tot timpul lucruri? Răspunsul te va uimi. Pe cât de simplu și logic este, pe atât de greu este de realizat. Din lipsa motivației. Degeaba îți notezi că astăzi vei rezolva un număr „X” de lucruri, dacă la jumătatea programului de lucru, tu nici măcar 30% din sarcini nu le-ai îndeplinit. Lipsa motivației nu provine din lipsa chefului sau apariția oboselii. Lipsa motivației provine din setarea unor obiective mai puțin interesante. Când ceva este atractiv, imediat ne apucăm de treabă și suntem atât de bucuroși să dezvoltăm acea idee. Când obiectivele noastre sunt mai puțin atractive, nu vom fi motivați să acționăm cu entuziasm. Frica de eșec sau teama de nou, de asemenea, ne opresc din îndeplinirea obiectivelor. Dacă nu avem succes, încrederea de sine scade și tindem să ne mulțumim cu zona de confort în care ne aflăm pentru a nu pierde și ceea ce avem până acum. Una este să îți calculezi mișcările și alta e să nu riști deloc. Așadar, ai nevoie de un obiectiv măreț pentru a fi motivat să reușești. De aceea, îți propunem să încerci jocul de dezvoltare personală „INSIDE HERO.” Vei descoperi ceea ce te împlinește cu adevărat și cum poți ajunge la acel obiectiv prin intermediul său. De altfel, vei descoperi cum poți face obiectivele BORING (pe care e musai să le îndeplinești) să devină SUPER INTERESANTE și ușor de realizat. Cum te poate ajuta un joc să faci toate acestea? Este simplu. „Inside Hero” acționează asupra subconștientului tău și îl programează pentru reușită. Tu trebuie doar să îl antrenezi corespunzător pentru victoria ta personală. Într-o seară în care îți vei invita prietenii la tine, veți deschide jocul și magia va începe. Vei învârti roata „Inside Hero”, unde îți va reveni un timp de cronometrare (20-30-50 secunde) și un corp
För ett demokratiskt, hållbart och rättvist penningsystem - Positiva Pengar
Editura ACT si Politon
WellCode - Învață programare de la 0
Vrei să îți schimbi domeniul, să devii programator și să câștigi mai bine? Dacă te regăsești în una dintre situațiile de mai jos 1) Ți-ai dorit să devii programator, dar n-ai avut încredere că ești suficient de bun sau de deștept și poți să înțelegi programarea 2) Ai încercat să înveți programare și nu știai de unde să începi sau cum să-ți alegi conținutul pe care să-l parcurgi 3) Poate ai reușit să scrii niște cod, dar nu ai reușit să-ți dai seama singur dacă e corect sau cum să-l folosești pentru a crea o aplicație reală sau a obține un job Majoritatea celor care încep să învețe programare au aceleași probleme ca și tine. Dar există o soluție simplă! Mă numesc Petru Trîmbițaș și prin intermediul WellCode ajut oamenii să învețe programare și să devină programatori bine plătiți. Am lucrat cu sute de oameni până acum și am observat că toți au aceleași piedici atunci când vine vorba de programare. Pentru că toți fac aceleași greșeli. Am creat o metodă nouă prin care să înveți programare fără să stai ore în șir căutând informații și fără să fii nevoit să renunți la jobul actual. Îți sună interesant? Atunci te invit să apeși butonul de mai jos și să te programezi la o ședință gratuită de consultanță în care să îți explic cum poți să devii programator programator lucrând cu noi pe termen lung. Click pe buton și sper să ne auzim cât de curând . Numai bine, - Petru
Andrei Nastase
Bringo Delivery
E ok dacă ai uitat să cumperi ingredientele esențiale pentru cină. Carrefour și Bringo îți fac viața mai simplă.
Login page
Lansează un curs online bazat pe cunoștințele tale sau ale altor experți. Participă gratuit la training https://bit.ly/3jLQ0bs Ești coach, freelancer, antreprenor sau blogger? Poate ești bun să-i inspiri pe ceilalți în dezvoltarea personală? La sigur ai observat că sunt deja alți oameni care fac ceea ce le place, câștigând bani dintr-o afacere online. Te invit să participi la trainingul gratuit de două zile pentru a afla: - cum alegi nișa din care poți câștiga de la cinci mii de euro pe lună; - care e forma potrivită pentru tine în lansarea unui curs online: expert sau producător; - 12 etape step-by-step pentru lansarea afacerii bazată pe hobby sau cunoștințe; - istorii de succes: peste trei sute de mii de euro anual din propriile cunoștințe. Rezervă locul tău la training astăzi, numărul de locuri e limitat! https://bit.ly/3jLQ0bs Află cum să câștigi din activitatea care îți place din orice colț al lumii, fără a te simți burning out sau stresat din cauza lipsei de timp!
Presneanu Radu Dorin
Bringo Delivery
E ok dacă ai uitat să cumperi ingredientele esențiale pentru cină. Carrefour și Bringo îți fac viața mai simplă.
Dreptul la Banking
Surprinzător în această ediție s-a schimbat topul câștigătorilor de 3 ori! Dacian a venit ușor din spate și din ultimul a ajuns primul. Bravo Dacian! Și Bravo Cristinei pentru locul 2. Ne vedem în finală! Poți câștiga și tu Marele Premiu, 1000 euro! Mai ai timp până luni, 27 octombrie, la ora 16.00, să te înscriii pentru ultima ediție, care îți poate asigura locul în finală. Între timp, antrenează-te! Folosește codul din clipul de mai jos pe kahoot.it și joacă în paralel cu concurenții. Înscrierile pentru ultima ediție se fac prin formularul de aici - www.dreptullabanking.ro/taclale-parale-editia-a-iia. #taclalesiparale #cabral #educatiefinanciara #dreptullabanking
PROFILSUP ⭐ prépa médecine (PACES, PASS, LAS) à Tours, Poitiers, Angers, Nantes, Rennes...
Stiri Roman - Stiri Roman
QUALITANCE | A Technology and Innovation Company
FAC Rail
FAC Rail
Carti Agricole si Articole cu Sfaturi Practice - Pentru Taranul din Tine
Carti Agricole si Articole cu Sfaturi Practice - Pentru Taranul din Tine
Editura Stylished - Cartea din biblioteca ta
Noile lansări de toamnă ne bat la ușa! 🥰 În lista lansărilor recente Stylished am mai adăugat o colecție de romane atent selectate care acum sunt disponibile pentru comandă: Fiecare lansare e privită cu foarte mult entuziasm, fiindcă s-a lucrat atent la fiecare detaliu! Vouă cum vi se par? Care titluri vă fac cu ochiul? ⭕ Adaugă în coș cărțile proaspăt lansate în valoare de minimum 100 RON și aplică cuponul CARTINOI la finalizarea comenzii pentru a beneficia de extradiscountul de 20%. Cuponul este valabil doar pentru titlurile și pachetele de cărți din link-ul de mai jos: ▶️ stylishedbooks.ro/Lansari-recente Grăbește-te! Cuponul are număr limitat de folosiri!
Edi Tecșan.ro. Comunicam sau ne complicam. Experiente
Resolve Finance
Resolve Finance
in-curand - Edukiwi
Ma crezi ca intelegi gresit iubirea?🤔 ❗Daca nu crezi ca meriti iubirea ta si a altora, te vei sacrifica toata viata ca sa le primesti si le vei pierde pe amandoua! Oamenii care au suferit in copilaria lor au un spirit de sacrificiu foarte puternic, ca sa castige iubirea dupa care au tanjit atat de mult. Poate si tu te numeri printre ei. Poate crezi ca iubirea inseamna durere, sacrificiu, lacrimi, control, disperare, suferinta. Pentru ca asta ai inteles tu din modelul de iubire preluat de la parintii tai. Ai inteles gresit iubirea! Poate crezi ca daca incepi sa te pui pe primul loc in viata ta, ai fi un om rau sau egoist sau altii sau supara si ar pleca. Da-mi voie sa iti spun ca… Felul cum traiesti acum, in relatiile tale nu este guvernat de iubire, ci de frica. Frica de abandon, frica de respingere, frica de tradare, frica sa nu ramai singur, teama ca nimeni nu te va iubi daca te-ar cunoaste cu adevarat… Fricile acestea iti conduc viata si te fac sa te sacrifici crezand ca doar asa poti castiga un strop de iubire, de atentie si de validare de la ceilalti. Surpriza (deloc surprinzatoare, de altfel) este ca cu cat te sacrfici mai mult, cu atat celorlalti pare sa le pese mai putin si sa iti ofere doar firimituri din ce ai nevoie si meriti. Cum arata viata unei persoane care doar se sacrifica si nu se iubeste pe ea insasi? Isi va asuma mereu greselile celorlalti ca fiind din cauza sa. Va incerca sa dea din ce in ce mai mult, convins ca daca va face asta, va reusi sa schimbe partenerul sau sa il faca sa isi dea seama cat de valoros este el si cate face pentru el. Duce o lupta sa ii convinga pe ceilalti ca merita iubirea, afectiunea, respectul, timpul si atentia lor. Secretul este ca toata aceasta lista de lucruri pe care le dorim si le asteptam de la altii sa ni le dam mai intai noi. Sufletul tau se hraneste cu iubire, insa tot ce ai facut pana acum a fost sa astepti iubirea de la altii. Cel care a fost ranit este copilul care ai fost, care te aste
Reflectss
Uniunea Salvați România - Filiala județeană Giurgiu
Home | Canadian Armed Forces
Enterprise Advertising & Analytics Solutions - Google Marketing Platform
Home | Canadian Armed Forces
Home | Canadian Armed Forces
Enterprise Advertising & Analytics Solutions - Google Marketing Platform
Enterprise Advertising & Analytics Solutions - Google Marketing Platform
Home | Canadian Armed Forces
Home | Canadian Armed Forces
Home | Canadian Armed Forces
Home | Canadian Armed Forces
WellCode - Învață programare de la 0
Vrei să îți schimbi domeniul, să devii programator și să câștigi mai bine? Dacă te regăsești în una dintre situațiile de mai jos 1) Ți-ai dorit să devii programator, dar n-ai avut încredere că ești suficient de bun sau de deștept și poți să înțelegi programarea 2) Ai încercat să înveți programare și nu știai de unde să începi sau cum să-ți alegi conținutul pe care să-l parcurgi 3) Poate ai reușit să scrii niște cod, dar nu ai reușit să-ți dai seama singur dacă e corect sau cum să-l folosești pentru a crea o aplicație reală sau a obține un job Majoritatea celor care încep să învețe programare au aceleași probleme ca și tine. Dar există o soluție simplă! Mă numesc Petru Trîmbițaș și prin intermediul WellCode ajut oamenii să învețe programare și să devină programatori bine plătiți. Am lucrat cu sute de oameni până acum și am observat că toți au aceleași piedici atunci când vine vorba de programare. Pentru că toți fac aceleași greșeli. Am creat o metodă nouă prin care să înveți programare fără să stai ore în șir căutând informații și fără să fii nevoit să renunți la jobul actual. Îți sună interesant? Atunci te invit să apeși butonul de mai jos și să te programezi la o ședință gratuită de consultanță în care să îți explic cum poți să devii programator programator lucrând cu noi pe termen lung. Click pe buton și sper să ne auzim cât de curând . Numai bine, - Petru
News Break: Local News & Breaking News
C.A.R. Complex C.F.R-I.F.N.
Beneficiază de serviciile oferite de noi. Descoperă-le, înscrie-te și devino membru!
News Break: Local News & Breaking News
News Break: Local News & Breaking News
Emanuela Ghiș