50 Best Aflam Ad Images in 2020 - BigSpy

Editura ACT si Politon
Îmi dau seama că îmi risc reputația scriind această carte. Există anumiți oameni – inclusiv membri ai comunității științifice – care s-ar putea să considere că lucrarea mea este pseudoștiințifică, mai ales după ce cartea ,,Supranatural’’ va fi lansată pe piață. Cândva, acordam extrem de multă atenție părerilor acestor critici. La începutul carierei, scriam tot timpul raportându-mă la sceptici și încercând să mă asigur că îmi vor aproba lucrarea. Într-o oarecare măsură, credeam că e important să fiu acceptat de către comunitatea științifică. Dar într-o zi, pe când mă aflam în fața unui public la Londra, și o femeie povestea la microfon cum își învinsese boala – cum se vindecase cu ajutorul practicilor despre care scrisesem în alte cărți – am avut o revelație. Mi-a devenit foarte clar că acești sceptici și oameni de știință rigizi, care țin la propriile convingeri despre ce anume este posibil, nu mă vor aprecia și nu îmi vor aprecia nici lucrările, indiferent ce aș face. De îndată ce am conștientizat acest lucru, mi-am dat seama că îmi irosesc o mare parte din energia vitală. Nu m-a mai interesat să le arăt care este potențialul uman celor care fac parte din această comunitate specifică: mai ales celor care studiază normalul și naturalul. Am devenit pasionat de orice altceva în afară de ceea ce este normal și am vrut să studiez supranaturalul. Mi-a fost limpede că trebuia să renunț la eforturile mele inutile de a-i convinge pe membrii acestei comunități în legătură cu diferite subiecte, oricare ar fi fost acestea, și, în schimb, mi-am direcționat energia către un cu totul alt segment de populație, care crede într-adevăr în această posibilitate și care vrea într-adevăr să asculte ce am eu de spus. Am simțit o mare ușurare în momentul în care am adoptat pe deplin această idee și am renunțat la orice fel de tentativă de a produce vreo schimbare în lumea științifică. În timp ce mă aflam la Londra și o ascultam pe doamna aceea drăguță, care nu era vreo călugăriță sau vreun savant, mi-am dat seama
Birou de Avocatura Bucuresti | Cuculis si Asociatii
Sunt multe de spus cand vine vorba de mostenire, cum se imparte si ce cote au fiecare in raport de persoana ce a lasat mostenirea. Ei bine, astazi aflam cum se imparte mostenirea dupa noul cod civil si care sunt etapele pe instanta. https://indrumari-juridice.eu/indrumarijuridice/succesiunea-deschisa-la-instanta-o-varianta-mai-buna-decat-succesiunea-deschisa-la-notar-opinii-totul-despre-succesiune/
Formular Comanda Carte 'Secretele Intregii Vieti'
Nu reusesti sa obtii ceea ce iti doresti? Inseamna ca ai un blocaj energetic. Vestea buna este ca poti scapa de el. Fiecare persoana are un blocaj energetic diferit, de aceea prima si prima oara trebuie sa aflam care dintre ele este exact blocajul tau. Indiferent ca iti doresti o relatie fericita si de lunga durata, un loc de munca care sa iti placa, fara stres si mai bine platit, sanatate, bani, abundenta, liniste interioara sau orice altceva, solutia potrivita pentru tine se afla in rezultatul testului creat de mine. Fa acest test unic de 60 secunde si da-mi voie sa iti prezint solutia la problema pe care o ai: http://bit.ly/afla-blocajul-tau
YouTube
YouTube
John Maxwell Team Romania - JohnMaxwellTeam.ro
A deveni un membru certificat ca și lider, coach, vorbitor public iți va oferi încrederea de care ai nevoie că să îți duci afacerea la următorul nivel. Indiferent de aria în care activezi, fie în network marketing, vorbitor public, manager, coaching un lucru e incontestabil - vei avea nevoie să te dezvolți personal. A fi certificat în leadership evocă un mesaj clar colegilor tăi actuali și viitori, acela că nu ești genul de persoană care să se mulțumească cu situația actuală și că ai decis să investești în tine și să iți utilizezi tot potențialul tău în relații, cu familia și în afaceri. A face parte din echipa John Maxwell Team România este o dovadă clară pentru organizații de pretutindeni că tu ești genul de persoana decisă să învețe, să își crească abilitățile și aptitudinile și că ai o strategie în tot ceea ce faci! Căutam lideri care vor să facă o diferență în această lume și care își iau un angajament să fie un exemplu și model pentru cei din jur. Ești și tu persoana care vrea să își crească abilitățile în leadership, comunicare, coaching, antreprenoriat? Hai să aflam împreună! Fă-ți azi o programare cu unul din coordonatorii noștri de program!
SmartBill | Programe de Facturare, Gestiune, Contabilitate | Parte din echipa ta
Cum arata viitorul contabilitatii? Te asteptam cu raspunsuri de la specialisti, premii si alte surprize la ContaBill, cel mai mare eveniment online dedicat contabililor. Rezerva-ti locul Gratuit!
Dodo Style Timișoara
Sergiu Iordan
Dance Xplosion Sibiu
ATENTIE ! AU INCEPUT INSCRIERILE ! SALSA&BACHATA&KIZOMBA Inainte de a expune cateva aspecte legate de cursurile scolii de dans Dance Xplosion ne dorim sa fim responsabili cu sanatatea noastra si cu a celor din jur. Avand in vedere situatia in care ne aflam in aceasta perioada aducem in vedere faptul ca revenim la conditii normale de dans, RESPECTAND TOATE NORMELE DE SIGURANTA PENTRU PREVENIREA RASPANDIRII COVID19. Cateva aspecte pentru o buna desfasurare a cursurilor: ✔ La intrarea in sala se va lua temperatura fiecarei persoane ✔ La dispoziția dumneavoastră vor fi: 3 dezinfectante la intrarea in sala, cat si in toaleta. De asemenea este necesara dezinfectarea mainilor de cate ori este nevoie ✔Purtarea mastii este obligatorie pana la intrarea in sala de dans ✔ Respectarea distantarii sociale ( pana la intrarea/iesirea in/din sala de dans persoanele care vor intra trebuie sa pastreze distanta sociala) Dance Xplosion Sibiu este o scoala de dans fondata in 2015 avand o echipa de instructori si coregrafi formata din persoane, care poseda o vasta experienţă în lumea dansului de socilizare, cat si a dansului sportiv, fiind recunoscuti national si international pentru performantele lor. Aceasta s-a extins pentru doritorii de miscare si in Medias. Scoala noastra de dans este un loc unde vei invata sa dansezi bine, iti vei face prieteni noi, vei participa la activitati distractive de grup, iti vei organiza un program de relaxare si socializare. Alaturi de noi vei descoperi minunata lume a dansului. Pentru inscrierile in grupa de incepatori adulti, varsta minima este 16 ani si varsta maxima este ...fara limita.❤ 🤓Dansul a devenit unul dintre cele mai benefice sporturi care influenteaza in mod pozitiv orice persoana atat din punct de vedere fizic, cat si din punct de vedere psihic, emotional si social. ! Diferite studii stiintifice au dovedit ca dansul este un mod de exprimare (limbaj non-verbal) incomparabil cu orice alta activitate, deoarece cor
Calculatoare second hand | Furnizorul tau preferat de calculatoare second hand
La IT-SH.ro beneficiezi de prețuri reduse pentru laptopuri în fiecare moment Intră constant pe www.IT-SH.ro să vezi ce ți-am pregătit. Pentru informații și comenzi ne puteți contacta pe e-mail la adresa: comenzi@it-sh.ro sau la numerele de telefon: 0730.650.961 și 0736.344.203 #BlackFridayEveryDay
Kanal D Romania
Viorica Dancila raspunde celor 40 de intrebari adresate de Denise Rifai, marti, de la ora 23:00, la Kanal D! Hai sa aflam impreuna raspunsurile si reactiile Vioricai Dancila la acele teme care ne-au preocupat pe multi dintre noi! Marti, ora 23:00, @kanaldromania ! #40deintrebari #kanaldromania #densierifai #vioricadancila #interviu #fatainfata
ZiuaConstanta.ro Anchete Analize Stiri online din toata tara
Amadeus Textiles
Lenjeria de pat din satin pentru copii‍‍‍, marca Amadeus Textiles este alegerea perfecta pentru somnul dulce al copilului dumneavoastra. Materialul fin si rezistent in combinatie cu un desen cat se poate de potrivit pentru micile aventuri, va bucura inima picilor vostri ❤️. Seturile din imagine sunt la 750 lei fiecare model. In set intra 2 fete de perna 50*70, lenjeria de pat 160*230 cm si lenjeria pentru plapuma 160*210 cm. Noi ne aflam la Buiucani, Liviu Deleanu 5a. Pentru parintii ocupati noi avem si livrare gratis pe teritoriul Chisinaului . Pentru mai multe detalii ne puteti apela la numarul de telefon 060055411
Vinnys Events
Ne apropiem cu pași mărunți dar siguri către finalul sezonului 2020, mulțumim tuturor mirilor din sezonul acesta ați fost niște oameni excepționali care au dat viața și culoare echipei noastre. Iar pentru mirii care urmează sa își scrie povestea de dragoste cu noi le-am pregătit o multime de surprize. Pentru date calendaristice și rezervări (anul 2021/2022 )va rugam sunați din timp la numărul de telefon : 0730112500 Sa trecem toți cu bine peste perioada grea in care ne aflam.
Kinetoterapeut Iosif Vlad
Orice afectiune este datorata unei cauze, iar orice cauza are o rezolvare. Afla cauza problemelor tale pentru a le putea elimina! Cum te pot ajuta? Prin: ✅ evaluarea fizioterapeutica pentru a descoperi care sunt cauzele durerilor tale ✅ identificarea dezechilibrelor pe care le ai in corp si care pot cauza probleme ✅ conceperea unui program de recuperare in functie de nevoile si obiectivele tale ✅ aplicarea programului de kinetoterapie 100% personalizat pentru a scapa de dureri pentru tot restul vietii ✅ imbunatatirea posturii si obtinerea unei stari generale de bine Programeaza-te acum pentru o sedinta de evaluare sa aflam cauza problemelor tale si le rezolvam! 0733958592 http://www.vladiosif.ro/
Amadeus Textiles
Lenjeria de pat din veritabilele materiale: matase, satin, bambus, bumbac egiptean, sunt calitate care o meritati. Odata ce veti incerca produsele noastre va veti indragosti de ele pe veci❤️. Noi ne aflam pe Liviu Deleanu 5a si pentru cei ce nu au posibilitatea sa ne viziteze, avem livrari gratis pe teritoriul Chisinaului .Pretul lenjerieie de pat variaza de la 800 lei pana la 1900 lei.
YouTube
Asociatia umanitara Speranta pentru Romania – Caritate si Ajutor Umanitar
Nici prin gand nu mi-ar fi trecut că o să orbesc exact când trec prin cea mai frumoasă perioadă a vieții! Exact când ești pe picioarele tale, când începi să spui: gata acum pot să mă gandesc la căsătorie, la familie la copilași…am un serviciu, am un venit stabil și pot să fiu un soț, un tată sau un fiu responsabil! Dar într-o zi…tot universul tău se întorace cu susul în jos…totul se răstoarnă și nu mai știi încotro să apuci, sau cum să reacționezi…! Dragi prieteni numele meu este Ciprian Băncilă, am 34 de ani si sunt din București. In urmă cu câteva luni am ajuns la spital cu tulburări de vedere. Ca fiecare dintre noi, am gândit că poate fi ceva trecător și probabil în urma unui tratament medicamentos, după o vizită la spital, îmi voi reveni. Dar iată că nu a fost așa. Incepând din luna noiembrie, anul trecut, viața mea s-a schimbat complet. Am primit cea mai cumplită veste pe care o poate primi un tânăr de 34 de ani. Mi s-a spus că sufar de o boală rară, autoimună care acum s-a declansat, numită maladia BECHCET, și că voi rămane ORB. In aceste luni de plimbare din spital în spital am experimentat tot felul de simțăminte de la agonie la extaz, de la furie la indignare și dezamagire. De ce eu? De ce la vârsta aceasta? De ce doctorii nu mă pot trata? Donatii ONLINE cu CARD, PAYPAL sau FIRMA aici: https://www.sperantapentruromania.ro/cause/bancila-ciprian/ Cu cat vizitam mai mulți doctori aflam că, de fapt, boala mea nu este cunoscută sau tratată în România și că medicii de aici nu au avut de-a face cu această afecțiune. Am aflat ca această maladie este întâlnită mai frecvent în anumite părţi ale lumii precum Orientul Îndepărtat (cum ar fi Japonia, Coreea, China), Orientul Mijlociu (Iran) și bazinul mediteranean (Turcia, Tunisia, Maroc). Una dintre cele mai grave manifestări ale bolii este afectarea oculară. Ochii sunt afectaţi, de obicei, în primii trei ani de la debutul bolii. Evoluția bolii oculare este cronică, cu reactivări ocazionale. După fiecare reactivare se produc anumite leziuni ale struc
Claudia Cojocea - Lifestyle, Beauty Tips and Fashion Snips
Cu cateva zile inainte de inceperea scolii, vrem sa stim cati elevi vor fi in clasa, daca vor avea sapun la baie si ce putem face noi, parintii, pentru a le intari imunitatea. Avem nevoie de un alt fel de plan anul acesta? De la specialistii Dacia Plant aflam care sunt alimentele ideale in sezonul rece, cum alegem produsele de imunizare si cat timp le putem folosi pentru a evita supradozajul. #articolnou #interviu #imunitate #DaciaPlant #lifestyleblogger #ClaudiaCojocea
Starfutbol
[URZICENI] ANALIZE MEDICALE COMPLETE PRIN BIOREZONANTA! . Biorezonanta este o modalitate de eveluare a comportamentului bioenergetic. Fiecare celula are o frecventa electromagnetica care poate fi citita. Noi stim cum ar trebui sa fie aceasta frecventa, iar in cazul in care frecventa nu este normala, avem solutii! . Analizele medicale complete, prin biorezonanta, ne dau informatii despre functionarea organismului tau, FARA DURERE si FARA INTEPATURI! ✅sistem cardiovascular, ✅sistem cerebrovascular, ✅sistem gastrointestinal, ✅sistem hepatic, ✅sistem renal, ✅sistem pulmonar, ✅sistem glande endocrine (tiroida, suprarenale, hipofiza, pineala, etc) glande mamare, ,ginecologic/prostata, alergii/intolerante, ✅carente de vitamine, minerale, aminoacizi, coenzime, etc. . ⏰Rezultatele le obtii imediat, cu interpretarea lor amanuntita de catre personal expertizat in domeniu! . De asemenea, obtii recomandari de alimentatie, stil de viata si la cerere, tratament optim alternativ!! . ⭐Intregul pachet de analize complete prin biorezonanță, costa numai 199 lei - fara DURERE, fara ÎNȚEPĂTURI! E mai mult decat o simpla evaluare a starii de sanatate, aflam și predispozițiile pentru diferite boli! . Nu ai ce pierde!! Dimpotriva, ai numai de castigat! In varianta de analize clasice, aceste nformatii despre sanatatea ta te-ar fi costat peste 1700 lei! . Am ajutat peste 16.000 persoane de-a lungul a 6 Ani! . Apasa pe butonul de mai jos pentru a afla mai multe informatii sau pentru a face o programare! .
Tiamel
Introducem Volumul II, TIAMEL În căutarea Înțeleptului Ramus ⁣⁣ Spre curiozitatea sau bucuria ta, vei descoperi cum a revenit Ramael din călătoria pe Pământ. Scena plecării este un moment delicat din Volumul I⁣⁣ ⁣⁣ Î ă - ⁣⁣ ⁣⁣ "...Cu un huruit de scripeţi şi lanţuri, puntea care închidea intrarea în interiorul muntelui antigravitaţional fu lăsată în jos. Tiamel, Gedo şi micuţa Lara ardeau de nerăbdare să afle cine se va arăta la capătul punţii.⁣⁣ ⁣⁣ - Mai aşteptăm mult sau trebuie să ne cumpărăm bilete, ca la teatru? întrebă Gedo după câteva minute de așteptare.⁣⁣ - Mai taci odată, băiatule?! se răsti Tiamel la el.⁣⁣ ⁣⁣ - Sper că din spatele acestei porţi uriaşe nu se vor năpusti asupra noastră un million de fii ai Lumii Întunecate, zise Lara nedezlipindu-se de trupul zeiței războinice.⁣⁣ ⁣⁣ - Nu vrei să taci şi tu, măcar o clipă? Ai devenit obsedată de demoni? o domoli Ti.⁣⁣ ⁣⁣ Pe neaşteptate, Pată Neagră se ridică pe picioarele din spate. Fornăind pe nări, inorogul galopă spre Nor Alb, străbătu în goană cei zece metri cât era lungimea punții coborâte şi dispăru în măruntaiele stâncii zburătoare.⁣⁣ ⁣⁣ - Unde crezi că pleci?! strigă Tiamel în urma ei.⁣⁣ ⁣⁣ La scurtă vreme, din adâncurile muntelui de piatră antigravitațională se auziră zgomote de copite. Pată Neagră se reîntoarcea, însă nu singură. O siluetă misterioasă, înveșmântată cu o rochiţă alba pe a cărei suprafaţă pluteau minunate nuanţe albăstrui, călărea pe spinarea inorogului.⁣⁣ ⁣⁣ Părul castaniu, lung până la brâu, buzele subţiri şi ochii căprui, migdalaţi, defineau chipul unei făpturi al cărei contur prindea formă în semiîntuneric.⁣⁣ ⁣⁣ - Hei! exclamă Tiamel nevenindu-i să-şi creadă ochilor. Asta nu e rochiţa mea, pe care am primit-o în dar de la Elba din Radas?!⁣⁣ ⁣⁣ - Şi pe care mi-ai făcut-o cadou în piaţa negustorilor din Radas. Ai uitat, aniakule? se auzi o voce binecunoscută. Coborând de pe spinarea inorogului, făptura se apropie de Tiamel şi o îmbrăţişă.⁣⁣ ⁣⁣ - Ramael! strigă zeița cuprinsă de fericire. Nu pot să cred! Eşti chiar tu?!⁣⁣ ...⁣⁣ - Când demonii au pătruns în cea de-a şaptea camera a Templului-Portal, unde se află tunelul-vârtej, am strâns cu putere la piept sacoşa în care se ascundea al treisprezecelea Craniu de Cristal. Garuda, comandantul legiunii a doua a iadului, îmi striga numele într-una, cerându-mi să-i predau artefactul. ⁣⁣ ⁣⁣ Am crezut că am fost învinşi, aşa că m-am gândit cum să salvez ultimul Craniu de Cristal creat şi însufleţit de Marii Maeştri ai cristalelor, ale căror spirite bântuie încă străvechiul oraş subteran Mogin . ⁣⁣ ⁣⁣ Trecând printre cei cinzeci de călugări ocrotitori ai Templului, m-am îndreptat spre portal. Am păşit pe cele şapte trepte de marmură albă, m-am lăsat absorbită de abisul misterios al tunelului-vârtej şi... urmarea o știți.⁣⁣ ⁣⁣ - Uau! Ce curaj ai avut, o întrerupse Daya emoţionată.⁣⁣ - Când m-am trezit, ca dintr-un somn plin de vise şi vedenii ciudate, mă aflam pe un câmp cu arbori şi plante necunoscute. În depărtare, am zărit un oraş a cărui arhitectură era cu totul diferită faţă de arhitectura oraşelor parnasiene. ⁣⁣ ⁣⁣ - Şi apoi? o întrebă Tiamel cu sufletul la gură. Cum ai găsit-o pe Ivone, prietena noastră de pe Pământ?..."⁣ ⁣ To be continued...⁣ ⁣ P. S. Volumul I, TIAMEL Legenda ultimului Craniu de Cristal aici www.tiamel.ro P. P. S. Volumul II, in curând #CristinaDan (crico) a creat coperta si ilustratiile⁣ @iamcrico a creat coperta si ilustratiile ⁣ .⁣ .⁣ # #bimbambum #TiamelLaLégendedudernierCrânedeCristal⁣ #TiamelLegendaUltimuluiCraniuDeCrista #TiamelInCautareaInteleptuluiRamus ⁣ ⁣ ⁣ ⁣
Editura ACT si Politon
Mă simțeam de parcă tocmai fusesem pocnit în stomac. Pentru o clipă, n-am mai putut să mă mișc. Am crezut că o să vomit. Nu eram de folos nimănui dacă eram înnebunit de spaimă. Mă aflam în peștera lui Aki. Coarda era încă fixată de ancora de la intrare. Am smucit-o cât de tare am putut, ca s-o testez. Era solidă. Mi-am prins-o de ham, m-am lăsat pe spate și am pornit-o în hăul întunecat, în salturi scurte de câte un metru și jumătate sau doi metri, fiind atent unde îmi țineam picioarele înainte să mă împing din nou. Am ajuns la o a doua coardă fixată în mai puțin de cinci minute. Nu știam sigur dacă Zopa montase ancora. Am testat-o înainte să mă leg de ea, ceea ce m-a făcut să mă întreb de ce corzile se aflau încă acolo. Nu lași niște corzi de sute de dolari pe un perete, chiar dacă nu le-ai plătit din buzunarul tău. Când am ajuns la baza stâncii, am sperat că mama și ceilalți vor alerga spre mine și vor întreba unde am fost. Dar nimeni nu a ieșit din întuneric. Baza stâncii era la fel de pustie ca peșterile. Pentru a-mi ascunde teama și dezamăgirea, am recuperat corzile și am legat cât am putut de multe de rucsac. Odată ce-am făcut asta, era timpul să arunc o privire împrejur și să văd dacă îmi puteam da seama ce se întâmplase cu ceilalți. Am pornit din locul în care o văzusem ultima dată pe mama, orientându-mă după literele P-E-C-E care licăreau deasupra. A fost ușor să-l găsesc, deoarece, sfărâmate de pietre în mii de bucățele, se aflau ceea ce păreau a fi toate aparatele de emisie-recepție, celularele și telefoanele prin satelit. M-am uitat în jos la plasticul spart. Cineva vine spre noi, spusese Zopa. Se părea că ajunseseră. Nimeni din grupul nostru nu ar fi sfărâmat telefoanele și aparatele de emisie-recepție. Am mers până la izvor. Îmi doresc să nu mă fi dus. Ebadullah și Elham zac lângă apa rece. Au gâtul tăiat. Kurta le e îmbibată de sânge. Barba le e năclăită de sânge închegat. Au ochii deschiși, mari de uluire. Puștile lipsesc. Covorașele de rugăciune sunt desfăcute. Au fost asasinați în timp ce se rugau. Singurii oameni morți pe care i-am văzut vreodată au fost pe Everest. Erau înghețați. Nu păreau reali. Arătau ca niște statui din marmură. Dar Ebadullah și Elham arătau ca niște oameni care muriseră. M-am întors, mi-am înăbușit senzația de vomă și m-am lăsat pe pământul rece. De fapt, m-am prăbușit. Nu mă mai țineau picioarele. Abia dacă îi cunoșteam pe Elham și Ebadullah, dar nimeni nu merită să fie asasinat cu sălbăticie în timp ce își face rugăciunea. Dacă și ceilalți au fost omorâți? Mama. Zopa. Alessia... Asta m-a pus din nou pe picioare. Am început să caut. Rucsacurile dispăruseră, dar scotociseră în ele și conținutul era împrăștiat peste tot. Singurele lucruri care lipseau erau mâncarea, frontalele, plitele, câteva corzi, camerele de filmat și aparatura de înregistrare a echipei de filmare. Tot restul fusese lăsat. Am cercetat zona din apropierea izvorului. Nu mai erau trupuri fără suflare. Ceilalți fuseseră luați. Așadar, am dormit în timpul unei răpiri. Și acum ce să fac? M-am uitat în sus la stâncă. Literele P-E-C-E licăreau încontinuu. Probabil că puteau fi văzute de la mai mulți kilometri depărtare. Greșeală. Ce-a fost în capul meu? Că toată lumea a plecat la plimbare și m-au lăsat singur? Dacă ai noștri puteau să vadă literele licărind, atunci le vedeau și cei care i-au răpit. Ar putea să facă cale întoarsă și să vină spre mine chiar în clipa asta. >>> „Pe marginea prăpastiei" de Roland Smith - https://actsipoliton.ro/roland-smith-pe-marginea-prapastiei-carte
Asociatia umanitara Speranta pentru Romania – Caritate si Ajutor Umanitar
Donatii online cu CARDUL, PAYPAL sau prin FIRMA se pot face AICI: https://www.sperantapentruromania.ro/cause/bancila-ciprian/ Nici prin gand nu mi-ar fi trecut că o să orbesc exact când trec prin cea mai frumoasă perioadă a vieții! Exact când ești pe picioarele tale, când începi să spui: gata acum pot să mă gandesc la căsătorie, la familie la copilași…am un serviciu, am un venit stabil și pot să fiu un soț, un tată sau un fiu responsabil! Dar într-o zi…tot universul tău se întorace cu susul în jos…totul se răstoarnă și nu mai știi încotro să apuci, sau cum să reacționezi…! Dragi prieteni numele meu este Ciprian Băncilă, am 34 de ani si sunt din București. In urmă cu câteva luni am ajuns la spital cu tulburări de vedere. Ca fiecare dintre noi, am gândit că poate fi ceva trecător și probabil în urma unui tratament medicamentos, după o vizită la spital, îmi voi reveni. Dar iată că nu a fost așa. Incepând din luna noiembrie, anul trecut, viața mea s-a schimbat complet. Am primit cea mai cumplită veste pe care o poate primi un tânăr de 34 de ani. Mi s-a spus că sufar de o boală rară, autoimună care acum s-a declansat, numită maladia BECHCET, și că voi rămane ORB. In aceste luni de plimbare din spital în spital am experimentat tot felul de simțăminte de la agonie la extaz, de la furie la indignare și dezamagire. De ce eu? De ce la vârsta aceasta? De ce doctorii nu mă pot trata? Donatii online cu CARDUL, PAYPAL sau prin FIRMA se pot face AICI: https://www.sperantapentruromania.ro/cause/bancila-ciprian/ Cu cat vizitam mai mulți doctori aflam că, de fapt, boala mea nu este cunoscută sau tratată în România și că medicii de aici nu au avut de-a face cu această afecțiune. Am aflat ca această maladie este întâlnită mai frecvent în anumite părţi ale lumii precum Orientul Îndepărtat (cum ar fi Japonia, Coreea, China), Orientul Mijlociu (Iran) și bazinul mediteranean (Turcia, Tunisia, Maroc). Una dintre cele mai grave manifestări ale bolii este afectarea oculară. Ochii sunt afectaţi, de obicei, în primii trei ani de la debutul bolii. Evoluția bolii oculare este cronică, cu reactivări ocazionale. După fiecare reactivare se produc anumite leziuni ale structurilor oculare, cauzând pierderea treptată a vederii. Din păcate, în acest moment eu mi-am pierdut deja vederea la ochiul drept, chiar dacă fotografiile arată aparent un ochi normal…și în fiecare clipă aceeași situație poate apărea si la ochiul stâng. Impreună cu familia am reușit să găsim mai multe șanse de a nu-mi pierde vederea la ambii ochi, si poate chiar de a recăpăta vederea la ochiul drept, în Turcia unde se regasesc foarte multe cazuri cu această afecțiune, motiv pentru care acolo sunt deja tratamente și mai multe măsuri medicale care se aplică în această afecțiune. Sansa mea e la Spitalul Acibadem din Turcia, unde deja am fost pentru o primă examinare. Datorita cunoștintelor medicale despre această maladie, în Turcia se poate interveni pentru reabilitarea vederii la ochiul drept și pentru a preveni orbirea la ochiul stâng. Dar costurile sunt peste puterile mele și ale familiei. Doar cu ajutorul vostru, dragi cunoscuti și necunoscuți, pot primi ajutor ca să nu îmi pierd vederea de tot. Vă rog să fiți alături de mine în acest moment al vieții pe care nu-l doresc nimănui. ❤️❤️❤️ Vă multumesc din suflet! ❤️❤️❤️ Donatii se pot face si in conturile bancare de mai jos, deschise pe numele asociatiei umanitare SPRO (Speranta pentru Romania). CUI: 41026636 (specificati Ciprian) BCR IN LEI: RO16RNCB0015163548220001 IN EURO: RO59RNCB0015163548220003 COD SWIFT: RNCBROBU Banca Transilvania IN LEI: RO90BTRLRONCRT0502381601 IN EURO: RO40BTRLEURCRT0502381601 COD SWIFT: BTRLRO22 ING Bank IN LEI: RO61INGB0000999909241779 IN EURO: RO84INGB0000999909241850 COD SWIFT: INGBROBU BRD LEI: RO34BRDE020SV83172010200 EUR: RO17BRDE020SV83172350200 COD SWIFT: BRDEROBU RAIFFEISEN BANK LEI: RO79RZBR0000060021092494 EUR: RO83RZBR0000060021092519 COD SWIFT: RZBRROBU CEC BANK LEI: RO17CECEB00030RON0604187 EUR: RO53CECEB000C1EUR0604211 COD SWIFT: CECEROBU Pentru deta
Editura ACT si Politon
Am deschis ochii. Vedeam stelele pe cerul întunecat. Peștera. Sunt într-o peșteră. Temperatura scăzuse cu mai multe grade. M-am uitat la ceas. Ora zece. Dormisem cinci ore? De ce nu m-au trezit? De ce e așa de liniște? Mi-am deschis aparatul, așteptându-mă să-l aud pe Phillip urlând la mine să-mi instalez cortul roșu. Dar nu se auzea nimic. Am verificat bateria. Era încărcat. Trag de microfon... — Cred că am adormit. Liniște. — Sunt Peak. Liniște. — Recepție? Liniște. M-am precipitat spre margine. Peretele și pământul erau la fel de întunecate precum cerul. — Hei! Mă aude cineva? Aparatul meu nu merge. Liniște. M-am întrebat dacă nu cumva aveam un coșmar. Mi-am atins bărbia. Bandajul era încă la locul lui. — E cineva aici? Liniște. Cum puteau să dispară fără urmă doisprezece oameni? Imposibil! Am mai strigat cinci minute. Nimic. Mi-am pus frontala. Încă aveam o coardă făcută rotocol. Nu era suficient de lungă pentru a ajunge până jos, dar era mai mult decât trebuia pentru a ajunge la peșterile celorlalți. Singura problemă era întunericul ca smoala. Nu puteam să văd solul. Nu puteam să văd la trei metri sub mine. Cel mai rezonabil ar fi fost să aștept până dimineața, dar situația era nebunească și cerea o acțiune nebunească. Am testat ancora pe care o fixase Zopa pe buza peșterii în care mă aflam, mi-am trecut coarda prin ea, apoi am început să cobor în întuneric. >>> „Pe marginea prăpastiei" de Roland Smith - https://actsipoliton.ro/roland-smith-pe-marginea-prapastiei-carte
Editura ACT si Politon
Am deschis ochii. Vedeam stelele pe cerul întunecat. Peștera. Sunt într-o peșteră. Temperatura scăzuse cu mai multe grade. M-am uitat la ceas. Ora zece. Dormisem cinci ore? De ce nu m-au trezit? De ce e așa de liniște? Mi-am deschis aparatul, așteptându-mă să-l aud pe Phillip urlând la mine să-mi instalez cortul roșu. Dar nu se auzea nimic. Am verificat bateria. Era încărcat. Trag de microfon... — Cred că am adormit. Liniște. — Sunt Peak. Liniște. — Recepție? Liniște. M-am precipitat spre margine. Peretele și pământul erau la fel de întunecate precum cerul. — Hei! Mă aude cineva? Aparatul meu nu merge. Liniște. M-am întrebat dacă nu cumva aveam un coșmar. Mi-am atins bărbia. Bandajul era încă la locul lui. — E cineva aici? Liniște. Cum puteau să dispară fără urmă doisprezece oameni? Imposibil! Am mai strigat cinci minute. Nimic. Mi-am pus frontala. Încă aveam o coardă făcută rotocol. Nu era suficient de lungă pentru a ajunge până jos, dar era mai mult decât trebuia pentru a ajunge la peșterile celorlalți. Singura problemă era întunericul ca smoala. Nu puteam să văd solul. Nu puteam să văd la trei metri sub mine. Cel mai rezonabil ar fi fost să aștept până dimineața, dar situația era nebunească și cerea o acțiune nebunească. Am testat ancora pe care o fixase Zopa pe buza peșterii în care mă aflam, mi-am trecut coarda prin ea, apoi am început să cobor în întuneric. >>> „Pe marginea prăpastiei" de Roland Smith - https://actsipoliton.ro/roland-smith-pe-marginea-prapastiei-carte
Studio Dr. Zgarcea | Clinica stomatologie
De ce alegem coroanele din Zirconiu? #hummertest Smaltul este cel mai dur tesut din organismul uman. Astfel, cand se urmareste restaurarea dintilor prin intermediul coroanelor, criteriile cele mai importante sunt duritatea si rezistenta materialului din care acestea sunt confectionate. Pana in urma cu mai bine de 10 ani, materialul care se incadra perfect in aceste criterii era metalul. Acum insa, data fiind atat evolutia stomatologiei cat si cerintele exigente ale pacientilor, metalul nu mai este folosit ca material singular, ci numai in combinatie cu materiale ceramice care ii vor da un aspect aproape natural. • Atunci cand vine vorba de un zambet perfect, cu totii ne gandim la partea estetica – dintii sa fie albi, drepti si uneori se doreste chiar schimbarea formei acestora. Medicul insa, se gandeste in primul rand la functionalitatea in timp a viitoarelor restaurari si abia apoi la estetica. Astfel, in functie de antecedentele pacientului ( De exemplu: bruxism, prezenta numeroaselor carii) se va alege atat modalitatea de restaurare – coroane sau fatete, cat si materialul folosit pentru confectionarea acestora. Deci, stabilind cele mai importante criterii ale unui material, mai ramane doar sa aflam care este acesta. Acesta este Zirconiul, mai exact Oxidul de Zirconiu care este folosit cu succes de catre medicii proteticieni din intreaga lume. Folosind acest material, putem sa garantam ca orice pacient se va bucura de acel zambet perfect natural. Ce ramane de demonstrat? Faptul ca Zirconiul are o duritate si rezistenta extraordinare. Ca sa demonstrez si asta, am facut acest video:
John Maxwell Team Romania - JohnMaxwellTeam.ro
Către toți liderii care vor să aibă un impact și o influență pozitivă în viața oamenilor și care vor să își dezvolte leadership-ul la nivelul următor! A deveni un membru certificat ca și lider, coach, vorbitor public iți va oferi încrederea de care ai nevoie că să îți duci afacerea la următorul nivel. Indiferent de aria în care activezi, fie în network marketing, vorbitor public, manager, coaching un lucru e incontestabil - vei avea nevoie să te dezvolți personal. A fi certificat în leadership evocă un mesaj clar colegilor tăi actuali și viitori, acela că nu ești genul de persoană care să se mulțumească cu situația actuală și că ai decis să investești în tine și să iți utilizezi tot potențialul tău în relații, cu familia și în afaceri. A face parte din echipa John Maxwell Team România este o dovadă clară pentru organizații de pretutindeni că tu ești genul de persoana decisă să învețe, să își crească abilitățile și aptitudinile și că ai o strategie în tot ceea ce faci! Căutam lideri care vor să facă o diferență în această lume și care își iau un angajament să fie un exemplu și model pentru cei din jur. Ești și tu persoana care vrea să își crească abilitățile în leadership, comunicare, coaching, antreprenoriat? Hai să aflam împreună! Fă-ți azi o programare cu unul din coordonatorii noștri de program!
John Maxwell Team Romania - JohnMaxwellTeam.ro
A deveni un membru certificat ca și lider, coach, vorbitor public iți va oferi încrederea de care ai nevoie că să îți duci afacerea la următorul nivel. Indiferent de aria în care activezi, fie în network marketing, vorbitor public, manager, coaching un lucru e incontestabil - vei avea nevoie să te dezvolți personal. A fi certificat în leadership evocă un mesaj clar colegilor tăi actuali și viitori, acela că nu ești genul de persoană care să se mulțumească cu situația actuală și că ai decis să investești în tine și să iți utilizezi tot potențialul tău în relații, cu familia și în afaceri. A face parte din echipa John Maxwell Team România este o dovadă clară pentru organizații de pretutindeni că tu ești genul de persoana decisă să învețe, să își crească abilitățile și aptitudinile și că ai o strategie în tot ceea ce faci! Căutam lideri care vor să facă o diferență în această lume și care își iau un angajament să fie un exemplu și model pentru cei din jur. Ești și tu persoana care vrea să își crească abilitățile în leadership, comunicare, coaching, antreprenoriat? Hai să aflam împreună! Fă-ți azi o programare cu unul din coordonatorii noștri de program!
Calculatoare second hand | Furnizorul tau preferat de calculatoare second hand
La IT-SH.ro beneficiezi de PREȚURI MICI pentru CALCULATOARE GAMING cu GARANȚIE 5 ANI! Intră pe site să vezi ce ți-am pregătit: www.IT-SH.ro It's all about gaming! ☎️ Pentru comenizi ne puteți contacta pe e-mail la adresa: comenzi@it-sh.ro sau la numerele de telefon: 0730.650.961 și 0736.344.203.
Videochat baieti - Cel mai serios studio pentru baieti - TeamVision Studio
Afla povestea lui Vlad. Model de succes la Team Vision.
Francize.ro
Competitie sau Cooperare❓ O super sesiune live cu antreprenorii din spatele francizelor de cafenele la Franchwise Back2 Business #4. Haideti sa aflam cum traverseaza francizele de cafenele perioada aceasta. Iar invitatii nostri sunt: ☑️ Ruslan Cojocaru de la Tucano Coffee ☑️ Radu Savopol de la 5 to go ☑️ Vasi Andreica de la TED'S COFFEE CO Iar gazda va fi Paul Voicu de la Franchwise. Oameni cu o experienta extraordinara in zona de coffeeshops. Cu strategii de business diferite, cu concepte diferite, ei diferiti ca si personalitati si oameni. Toti sunt pionieri si reprezentanti ai valului nou in Horeca. Iar francizele de cafenele sunt poate segmentul cu cea mai mare crestere din ultimii ani cu sute de locatii noi au fost deschise in tara. O sesiune pe care nu vrei sa o pierzi ❗️❗️ Pregateste-ti intrebarile pentru Joi, 6 august de la 18:00
Beauty Studio Mariana Birca
Concurs ⠀ Cadou: Un set de măşti pentru păr " The Circle Chronicles " ( 5 in set) ⠀ Condiţii: 1. Transmite-mi o poza cu un produs cumpărat la noi în salon. ( pe poză să se vada participanta si produsul) ⠀ 2. Eu postez aceste poze pe acest profil si vă dau un tag. ⠀ 3. Doritoarea de a participa, lasă un comentariu "Particip" in aceasta postare. ⠀ 4. Cistigătoarea v-a fi cea, ce v-a obţine cele mai multe like-uri ♥️ ⠀ ❗❗❗ Vă recomand să distribuiţi prietenilor postarea cu poza proprie, pentru a onţine mai multe like-uri. ⠀ ❗Participanta ce v-a avea cele mai multe comentarii- v-a primi un cadou surpriza ⠀ Startăm azi. Astept pozele in direct. ( colectarea dureaza 2 zile) ⠀ Success. Neaparat salvati postarea (ca sa ştiti unde să căutati cîştigătoarea) ⠀ Concursul dureaza 3 zile! ( 05.08-07.08) Vineri aflam cine e cistigătorul. Urmariti istorii. ⠀ P. S. Pozele primesc azi si miine. (Luni, marti) @ Moldova
Dr. Aljobory Medical Center – "Pasiune pentru medicină, grijă faţă de oameni!"
Situatia in care ne aflam este nefericita! Asa ca am decis, pentru URGENTE toraco-pulmonare, sa raman alaturi de dumneavoastra. Ma puteti contacta la nr. de telefon 0744560684, intre orele 8-20, de luni pana sambata. Cu stima, Dr. Aljobory Hazm.
Wishes Of Light - International Wedding Photography
Suntem Beatrice si Calin, fotografi de nunta si cuplu, fascinati de oameni, de lumina, de frumusetea prezentului, autenticitate si bucurie, de neconventional. Daca va doriti ca fotografiile sa va reprezinte, sa suprinda emotii, naturalete si sa documenteze frumusetea zilei voastre speciale, neaparat sa ne scrieti! Abia asteptam sa va cunoastem si sa va aflam povestea!
Il Giardino Bianco - Ansamblu Rezidential Tunari
Stiai ca baia este camera care iti reflecta stilul de viata ? Tuturor ne place sa fim inconjurati de frumos si sa ne refugiem intr-o lume a sentimentelor relaxante . ‍♀️ Noi iti propunem sa-ti alegi stilul care te caracterizeaza si sa te lasi condus de experienta noastra ! Tu ce stil al baii preferi ? Noi suntem curios sa aflam ☎️ Programeaza o vizionare la 0767.780.148 sau pe https://giardinobianco.ro Tunari , Str. Primaverii nr. 7 Video prezentare cartier https://youtu.be/4SAAX49mJJ4
NoVa-H
ليه لازم تشترك مع نوفا - NoVa ؟؟ ببساطة لان نوفا حليتلك كل مشاكلك .. وسهلت حياتك انت وكل اسرتك هتقولي ازاي تعالي وانا اقولك : - لانك لو راجل بتحب الكورة ⚽️ .. فمع نوفا مفيش ماتش هيفوتك ولو في المريخ ومش كورة وبس .. لو اي حدث رياضي حتي المصارعة الحرة ‍♂️ هتشوفها في وقت عرضها المباشر لاااايف وايه تاني - لان لو اهل بيتك زهقوا من مسلسلات التلفزيون القديمة والمتكررة والاعلانات المملة اللي بتضيع الوقت ووجعوا دماغك وصدعوك ومافيش غير كلمة .. احنا زهقنا نوفا حلتهالك .. لاننا بنقدم مجموعة من القنوات الترفيهية المشفرة اللي مافيش ست بيت مابتحلمش تشوفها .. لا وكمان عشان شغل البيت ميتعارضش مع وقت عرض المسلسلات والافلام والبرامج .. عملنا مكتبة جاهزة للمشاهدة في اي وقت تضم كل ما تتخيله من مسلسلات وافلام قديمة وجديدة وكمان قبل ما تتعرض علي القنوات ( زي مسلسلات شاهد ونت فيلكس ) وكمان جبنالها قنوات الطبخ المفتوحة والمشفرة رهن اشارة منها يعني ست البيت .. عمرها ما هتشكيلك من زهقها تاني ابدااااااااا انت فاكر كدة خلصنا .. لا تعالي خد الكبيرة بقي - حبايبنا الصغيرين مش ناسينهم لانك اكيد زهقت من زززن العيال ووجع الدماغ والخناقات اللي بينهم طول الوقت نوفا كمان حلتلك المشكلة دي .. لان نوفا عملتلك قناة توم وجيري .. ٢٤ ساعة حلقات توم وجيري بدون انقطاع او فواصل .. ومش كدة وبس عملتلك قنوات نوفا كارتون ونوفا جونيور ودول لعرض افلام الانيمي بدون اي فواصل بخلاف اننا جمعنالك كل قنوات الاطفال المشفرة والمفتوحة في باقة واحدة ( زي قناة ديزني / نيكولودين / براعم / ماجد / كيدز زوون /boomrange / بي جونيور ...... ) عشان حبايب القلب ميملوش ابدا ومتسمعش صوتهم تاااني وكمان منسناش الاطفال في المكتبة الجاهزة اللي بتضم كل الافلام والمسلسلات الانيمي تتفرج عليها وقت ما تحب زي ( شركة المرعبين / toy story 1,2,3,4 / سندريلا / Cars / حلقات تيمون وبومبا / باور رينجرز / القبطان عزوز / وغيرهم كتتتتيييير جدا ....) يعني من الاخر اشتراك واحد لكل العيلة ( كبار واطفال ) .. وانسي انك تأعد علي القهوة تاني عشان تشوف مو صلاح .. وانسي كلمة احنا زهقنا من ست البيت .. ومش هتسمع زن العيال تاني ومش بس كدة .. ده انت تقدر تشغله علي : تلفزيون سمارت موبايل ( اندرويد / ايفون ) رسيفر يدعم الاكستريم اندرويد تي في بوكس كمبيوتر او لاب توب يعني من الاخر .. معاك في اي حتة .. وفي وقت العزايم واللمة الحلوة ‍‍‍ والفرجة علي الماتشات المهمة ⚽️ هتحلي بنوفا ⬅ اهم القنوات ومكتبة الافلام والمسلسلات اللي ينقلها الاشتراك ➡ ⚽ قنوات B*E*I*N* HD الرياضية (كاملة) قنوات O*S*N الشوتايم (كاملة) قنوات ART قنوات Nova - خاصة بنوفا فقط ٢٤ ساعة بدون فواصل (توم وجيري / عادل امام / هرقليز / سمعة / رعب / رومانسي / تاريخي / وثائقي / كلاسيك / سينما / جيمس بوند وغيرها كتييير متعدش ...) قنوات Aflam Oxn - خاصة بنوفا فقط قنوات BE*OUT*Q - خاصة بنوفا فقط قنوات ماجستيك الغنية عن التعريف قنوات VIP ( دي مجموعة قنوات خاصة بنوفا مفيش كلام يوصفها .. دي لازم تشوفها بنفسك ) مكتبة افلام ومسلسلات Netflix قنوات FOX HD قنوات Abu Dhabi قنوات AL Kass HD قنوات MBC HD قنوات الـ Nile Sat قنوات الاقمار الاخري زي التركي - الهندي - الفرنسي - الاسباني - الامريكي قنوات My HD نوفا ميوزك - NoVa Music ( مجموعة قنوات راديو خاصة بنوفا فقط .. قناة للقرأن الكريم / قناة راديو شعبي / متنوع / قناة لكل فنان : زي عمرو دياب / فيروز / منير / فؤاد / اصالة / تامر حسني / شيرين / اليسا / موسيقي هادية / شعبي / الشيخ ياسين التهامي / ام كلثوم / العندليب / ..... وغيرهم كتير ) مكتبه افلام ومسرحيات و مسلسلات اجنبية مترجمة و احدث المسلسلات العربية 2020 التي لم تذاع الي الان (جمجوم وبم بم / شديد الخطورة / ليه لأ / مملكة ابليس الجزء الثاني / الحرامي .......) مكتبة لمسلسلات رمضان 2020 مكتبة لمسرح مصر ومكتبة لاحلي المسرحيات ومكتبة للمسلسلات والافلام التركية ومكتبة للافلام الهندية ومكتبة لاعلي الافلام الاجنبية تقييماً علي مدار التاريخ ومكتبة ل (Fight Movies ) ومكتبة للافلام العريية القديمة والخ...... نيجي بقي للكلام المهم ان كل ده بنقدمهولك باقل من سعر قعدتين تلاتة علي القهوة عشان تتفرج علي الماتش واقل من سعر اي لعبة هتفكر تجيبها لحبايبنا الصغيرين عشان تسكتهم لمدة ساعة واحدة وطبعا متجيش ١/ ١٠٠ من تمن خروجة ست البيت لما تقولك زهقنا وخرجن
NOVA Aflam
يعني ايه سيرفر Nova IPTV ده سيرفر للاجهزة اللي بتتصل بالنت تقدر من عليه تتمتع ب 3000 قناة مشفرة تتفرج عليهم من خلال الانترنت بدون اي تقطيع و بثبات تاام طب ال3000 قناة دول ايه اولا باقات رياضية زي باقة بين.سبورت بجودات مختلفة لتناسب جميع السرعات وجميع القنوات الرياضيه يعني هتتفرج علي كل الماتشات المحلية والعالمية وانت في بيتك والقنوات الرياضية الاجنبية العالمية اللي كمان بتنقل المصارعه لعشاقها WWE اون لاين ولحظه بلحظه ✅ ثانيا باقات افلام عربي واجنبي وده بقي قوووول زي مانت عاوز باقة بين موفيز ونت فليكس وباقة افلام نوفا ومسلسلات وافلام عربي قديمه وسلاسل الافلام الاجنبية متجدده لحظه بلحظه لجميع الاذواق ✅ ثالثا بتحب تتفرج علي افلام و مسلسلات بدون فواصل نوفا عاملك مكتبة افلام و مسلسلات عربي واجنبي متجدده باستمرار وهتلاقي كل الافلام الجديدة اول ماتنزل ✅ رابعا قنوات اخبارية وقنوات اجنبية مشفرة كان نفسك تتفرج عليها ومش عارف تجيب القمر بتاعها ✅ خامسا عندك اطفال نوفا عملك قنوات مخصصة للاطفال افلام الكارتون العالمية بالإضافة لمكتبة خاصة بافلام الانمي اللي هتشدك انت كمان وتتفرج مع ولادك عليها ✅ سادسا بتحب التركي والهندي باقات افلام ومسلسلات تركي وهندي ✅ سابعا بتحب تتفرج على افلام وثائقيه عندك مكتبة كاملة لاشهر الافلام الوثائقيه العربية و العالمية و مكتبات تانية كتير زي المسرحيات وافلام الثري دي و غيرها⁦ اشهر الباقات: Be.in, Be.out, O.S.N, A.R.T, SKY, NET FLIX,.... يعني مش هتقوم من ادام التليفزيون واي حاجه نفسك فيها عندنا هاتلاقيها طيب لازم ريسيفر نوعه ايه علشان اقدر اشترك ؟؟؟ سؤال مهم بص ياعم اي ريسيفر يكون بيقبل Xtream Iptv طب لو مافيش وقف كده ؟؟؟...لاء طبعا نوفا بقي عملك الخيال ممكن تشغل السيرفر كمان على: الكمبيوتر الشخصي بتاعك ⁦️⁩ او اللاب توب او الموبايل اندرويد و ايفون او كمان الشاشة الاسمارت متفكرش كتير البيت هيبقي له طعم تاني مع نوفا ماتشات وافلام عربي واجنبي ومصارعه وراديو وكمان تركي وهندي ‍‍‍‍❤️‍‍ مع أقوى دعم فني على مدار 24 ساعة يوميا ⁦☎️⁩ وكمان بنقدملك تجربة مجانيه عشان تقيم الخدمة بنفسك قبل الاشتراك اسعار الاشتراك: 3شهور125 جنيه 6شهور 200 جنيه سنه 350 جنيه الاشتراك من خلال فودافون كاش او ماكينه فوري لطلبات الاشتراك التواصل على رسائل الصفحة
Etno Lines Moldova - Transport Internaţional
ACUM CALATORESTI LIBER CU BIOMETRICUL! Dupa atita pauza calatoria pasagerilor a fost reluata in intregime, astfel puteti calatori in regim normal fara viza sau contract de munca!!! 07.08.20 MOLDOVA-Paris!!! 09.08.20 Paris Moldova!!! CHISINAU: Șoseaua Muncești 15 Marti: 9:00-18:00 Colet Miercuri: 9:00-15:00 Colet/Plecare spre Paris Joi : 9:00-15:00 Colet Vineri: 7:00-10:00 Colet/Plecare spre Paris In Paris ne aflam Duminica (13-21 Place de la Nation) Tel: +37378555373 Viber-WhatsApp +33752939111 Viber-WhatsApp
Etno Lines Moldova - Transport Internaţional
CALATORIA LIBERA CU BIOMETRICUL! VINERI - MOLDOVA-PARIS DUMINICA - PARIS-MOLDOVA Dupa atita pauza calatoria pasagerilor a fost reluata in intregime. Calatorind cu noi veti beneficia de: Autocare de 5***** Doua mese calde Ceai,cafea,dulciuri 45 kg bagaj inclus in costul biletului Internet Wfi-TV-220V Insotitor de bord Moldova-Reims-Metz-Saarbrucken-Mannheim-Nurnberg a fost reluat!!! CHISINAU: str.Muncesti 15 In Paris ne aflam Duminica (13-21 Place de la Nation) Coletele din Paris mai mari de 20 Kg le preluam de la domiciliu!!! Tel: +37378555373 Viber-WhatsApp +33752939111 Viber-WhatsApp
Starfutbol
[RĂDĂUȚI] ANALIZE MEDICALE COMPLETE PRIN BIOREZONANTA! . Biorezonanta este o modalitate de eveluare a comportamentului bioenergetic. Fiecare celula are o frecventa electromagnetica care poate fi citita. Noi stim cum ar trebui sa fie aceasta frecventa, iar in cazul in care frecventa nu este normala, avem solutii! . Analizele medicale complete, prin biorezonanta, ne dau informatii despre functionarea organismului tau, FARA DURERE si FARA INTEPATURI! ✅sistem cardiovascular, ✅sistem cerebrovascular, ✅sistem gastrointestinal, ✅sistem hepatic, ✅sistem renal, ✅sistem pulmonar, ✅sistem glande endocrine (tiroida, suprarenale, hipofiza, pineala, etc) glande mamare, ,ginecologic/prostata, alergii/intolerante, ✅carente de vitamine, minerale, aminoacizi, coenzime, etc. . ⏰Rezultatele le obtii imediat, cu interpretarea lor amanuntita de catre personal expertizat in domeniu! . De asemenea, obtii recomandari de alimentatie, stil de viata si la cerere, tratament optim alternativ!! . ⭐Intregul pachet de analize complete prin biorezonanță, costa numai 199 lei - fara DURERE, fara ÎNȚEPĂTURI! E mai mult decat o simpla evaluare a starii de sanatate, aflam și predispozițiile pentru diferite boli! . Nu ai ce pierde!! Dimpotriva, ai numai de castigat! In varianta de analize clasice, aceste nformatii despre sanatatea ta te-ar fi costat peste 1700 lei! . Am ajutat peste 16.000 persoane de-a lungul a 6 Ani! . Apasa pe butonul de mai jos pentru a afla mai multe informatii sau pentru a face o programare! .
Etno Lines Moldova - Transport Internaţional
CALATORIA LIBERA CU BIOMETRICUL! 24.07.20 MOLDOVA-PARIS 26.07.20 PARIS-MOLDOVA Dupa atita pauza calatoria pasagerilor a fost reluata in intregime astfel puteti calatori fara contract de munca sau viza de calatorie!!! Calatorind cu noi veti beneficia de: Autocare de 5***** Doua mese calde Ceai,cafea,dulciuri 45 kg bagaj inclus in costul biletului Internet Wfi-TV-220V Insotitor de bord Moldova-Reims-Metz-Saarbrucken-Mannheim-Nurnberg a fost reluat!!! CHISINAU: str.Muncesti 15 In Paris ne aflam Duminica (13-21 Place de la Nation) Coletele mai mari de 25 Kg le preluam de la domiciliu!!! Tel: +37378555373 Viber-WhatsApp +33752939111 Viber-WhatsApp
AROMA Aflam
حصريا aroma iptv في مصر بعد نجاحه في دول الخليج لاداعي لكلام التسويق والدعايه ف التجربه خير دليل ولكن بأختصار لمن لايعلم عن الiptv ف هو سيرفر بيتيح لك مشاهدة جميع الباقات العالميه بالاضافه لأكبر مكتبة افلام ومسلسلات وانمي عرض خاص لفتره محدوده 3شهور 200ج بدلا من290ج 6شهور 300ج بدلا من420ج 12شهر 450ج بدلا من 660ج ملحوظه: الاشتراك لجهاز واحد فقط اسألنا عن عرض الجهازين سرعة الانترنت المطلوبه 4 ميجا بحد ادني ملحوظه: التطبيقات المكتوبه باللون الاحمر في الصوره ليست مجانيه لطلب التجربه نزل التطبيق الخاص بجهازك وارسلنا صوره منه علي رسايل الصفحه التواصل معنا علي الواتساب علي رقم ٠١٠٣٠٧٨١٣٥١
Asociatia umanitara Speranta pentru Romania – Caritate si Ajutor Umanitar
Doneaza aici: https://www.sperantapentruromania.ro/cause/lenuta-podariu/ Dragi prieteni, numele meu este Lenuta Podariu, sunt din satul Trainei, comuna Rasinari, judetul Sibiu, am 7 copii pe care i-am crescut singura, si peste 80 de capre de care ma ocup. Totul a inceput in urma cu doi ani de zile cand asociatia umanitara Speranta pentru Romania, a adus la cunostinta cazul meu de mama singura dintr-un catun de munte, aflata in saracie si lipsuri, dar doritoare sa muncesc. Atunci, prin donatiile voastre, asociatia mi-a achizitionat 10 capre gestante, care imi doream sa imi devina o sursa de venit si de hrana. De ani de zile aveam grija de caprele oamenilor din Rasinari. Tare mult imi doream sa am si eu caprele mele, sa am si eu o sursa de venit si de hrana. Era un vis care nu credeam vreodata ca va deveni realitate. Asta pana intr-o zi, cand am fost vizitata acasa de cei de la asociatia umanitara Speranta pentru Romania. Acestia, dupa ce au inteles situatia de saracie in care ma aflam, m-au intrebat ce imi doresc cel mai mult?! Le-am spus, ca vreau sa muncesc, sa am caprele mele, laptele si branza mea. Cei de la asociatie mi-au promis ca le voi avea, ca vor cauta donatori pentru mine. La scurt timp dupa aceasta intalnire am fost sunata sa gasesc 10 capre sa le cumpar. Cei de la asociatia Speranta pentru Romania au venit personal si au cumparat pentru mine 10 capre gestante. Au trecut 3 ani de atunci! Acum, am 84 de capre, de care ma ocup cu drag. Alaturi de mine sunt copiii mei care ma ajuta zi de zi. Cu cat numarul caprelor a crescut, cu atat a crescut si investia in ele. Imi este greu, resurse am putine, banii de pe lapte merg pe furaje, dar am dorinta sa perseverez si sa cresc aceasta mica afacere pentru a le asigura un viitor copiilor mei. Productia de lapte a crescut considerabil, am nevoie urgent de o branzarie unde sa produc branza proaspata si sanatoasa pe care ulterior sa o pun la vanzare. Din pacate, momentan din tot ce produc abia ajung sa platesc hrana animalelor si sa trimit copiii la scoala. O branzarie, m-ar ajuta sa trec la urmatorul nivel, adica sa am o sursa constanta de venit, drept rasplata pentru munca mea. De aceea, apelez la voi, prietenii mei dragi, sa ma ajutati cu construirea branzariei pentru a putea produce branza buna, si sa dezvolt astfel mica mea ferma de capre. Pentru branzarie am deja o camera spatioasa, nefinisata si nepodita, pe care as putea sa o amenjez daca as avea materialele de constructie necesare. Va las mai jos lista materialelor necesare pentru finisarea si construirea branzariei: – BCA, 4 paleti; – Ciment, 2 paleti; – Faianta , 60 mp; – Gresie , 20 mp; – Adeziv pentru zidit BCA, 10 saci; – Kit de rosturi, 10 kg; – Nisip; – Balastru; – Adeziv de gresie si faianta; – 1 usa PVC; – 1 geam mic PVC; – 1 fereastra PVC 116×116 cm – Fonduri pentru manopera Cei care locuiti in zona Sibiului, ma puteti vizita si ajuta in mod direct si personal la fata locului, in sat. Trainei, comuna Rasinari, jud. Sibiu. Cei care locuiti in alte zone, puteti sa ma ajutati prin donatiile dvs prin asociatia umanitara Speranta pentru Romania Donatii se pot face in conturile bancare de mai jos, deschise la BCR, Raiffeisen Bank, BRD, CEC BANK si Banca Transilvania. Denumire: SPRO (Speranta pentru Romania), CUI 41026636 BCR IN LEI: RO16RNCB0015163548220001 IN EURO: RO59RNCB0015163548220003 COD SWIFT: RNCBROBU Banca Transilvania IN LEI: RO90BTRLRONCRT0502381601 IN EURO: RO40BTRLEURCRT0502381601 COD SWIFT: BTRLRO22 ING Bank IN LEI: RO61INGB0000999909241779 IN EURO: RO84INGB0000999909241850 COD SWIFT: INGBROBU BRD LEI: RO34BRDE020SV83172010200 EUR: RO17BRDE020SV83172350200 USD: RO09BRDE020SV83172510200 COD SWIFT: BRDEROBU RAIFFEISEN BANK LEI: RO79RZBR0000060021092494 EUR: RO83RZBR0000060021092519 COD SWIFT: RZBRROBU CEC BANK LEI: RO17CECEB00030RON0604187 EUR: RO53CECEB000C1EUR0604211 COD SWIFT: CECEROBU Pentru detalii suplimentare va rugam sa ne contactati: Telefon: 0770.372.401 Email: infosperanta@gmail.com Donatiile efectuate prin transfer bancar se vor actualiza in lista don
Calculatoare second hand | Furnizorul tau preferat de calculatoare second hand
Facebook
[BOTOȘANI] ANALIZE MEDICALE COMPLETE PRIN BIOREZONANTA! . Biorezonanta este o modalitate de eveluare a comportamentului bioenergetic. Fiecare celula are o frecventa electromagnetica care poate fi citita. Noi stim cum ar trebui sa fie aceasta frecventa, iar in cazul in care frecventa nu este normala, avem solutii! . Analizele medicale complete, prin biorezonanta, ne dau informatii despre functionarea organismului tau, FARA DURERE si FARA INTEPATURI! ✅sistem cardiovascular, ✅sistem cerebrovascular, ✅sistem gastrointestinal, ✅sistem hepatic, ✅sistem renal, ✅sistem pulmonar, ✅sistem glande endocrine (tiroida, suprarenale, hipofiza, pineala, etc) glande mamare, ,ginecologic/prostata, alergii/intolerante, ✅carente de vitamine, minerale, aminoacizi, coenzime, etc. . ⏰Rezultatele le obtii imediat, cu interpretarea lor amanuntita de catre personal expertizat in domeniu! . De asemenea, obtii recomandari de alimentatie, stil de viata si la cerere, tratament optim alternativ!! . ⭐Intregul pachet de analize complete prin biorezonanță, costa numai 199 lei - fara DURERE, fara ÎNȚEPĂTURI! E mai mult decat o simpla evaluare a starii de sanatate, aflam și predispozițiile pentru diferite boli! . Nu ai ce pierde!! Dimpotriva, ai numai de castigat! In varianta de analize clasice, aceste nformatii despre sanatatea ta te-ar fi costat peste 1700 lei! . Am ajutat peste 16.000 persoane de-a lungul a 6 Ani! . Apasa pe butonul de mai jos pentru a afla mai multe informatii sau pentru a face o programare! .
Vinoteca Preciosa
Un nou eveniment spectaculos, la Vinoteca HUGO, pe 24 iulie (ora 19:00): Degustare Vinuri organice si Biodinamice in asociere cu produse BIO. O sa degustam 6 vinuri, produse de Domeniul Bogdan- producatorul cu cel mai mare sortiment de vinuri BIO din Romania. Dupa cum v-am obisnuit, fiecare eveniment la Vinoteca Hugo, trebuie sa fie o experienta UNICA. Astfel am pregatit pentru fiecare dine cele 6 vinuri, un produs BIO, care se asociaza perfect. In lineup-ul degustarii o sa avem incluse 3 vinuri BIO produse de Philippe Cambi, enologul anului 2010 (conform Robert Parker). VEDETA evenimentului va fi primul vin biodinamic romanesc PATRAR. O sa aflam direct de la reprezentantul cramei principiile si secretele tehnologiei BIODINAMICE, care are la baza principii absolut diferite de tehnologia clasica. Pret: 85 lei/persoana. Rezervari: 0726 373 737
Asociatia umanitara Speranta pentru Romania – Caritate si Ajutor Umanitar
Doneaza aici: https://www.sperantapentruromania.ro/cause/lenuta-podariu/ Dragi prieteni, numele meu este Lenuta Podariu, sunt din satul Trainei, comuna Rasinari, judetul Sibiu, am 7 copii pe care i-am crescut singura, si peste 80 de capre de care ma ocup. Totul a inceput in urma cu doi ani de zile cand asociatia umanitara Speranta pentru Romania, a adus la cunostinta cazul meu de mama singura dintr-un catun de munte, aflata in saracie si lipsuri, dar doritoare sa muncesc. Atunci, prin donatiile voastre, asociatia mi-a achizitionat 10 capre gestante, care imi doream sa imi devina o sursa de venit si de hrana. De ani de zile aveam grija de caprele oamenilor din Rasinari. Tare mult imi doream sa am si eu caprele mele, sa am si eu o sursa de venit si de hrana. Era un vis care nu credeam vreodata ca va deveni realitate. Asta pana intr-o zi, cand am fost vizitata acasa de cei de la asociatia umanitara Speranta pentru Romania. Acestia, dupa ce au inteles situatia de saracie in care ma aflam, m-au intrebat ce imi doresc cel mai mult?! Le-am spus, ca vreau sa muncesc, sa am caprele mele, laptele si branza mea. Cei de la asociatie mi-au promis ca le voi avea, ca vor cauta donatori pentru mine. La scurt timp dupa aceasta intalnire am fost sunata sa gasesc 10 capre sa le cumpar. Cei de la asociatia Speranta pentru Romania au venit personal si au cumparat pentru mine 10 capre gestante. Au trecut 3 ani de atunci! Acum, am 84 de capre, de care ma ocup cu drag. Alaturi de mine sunt copiii mei care ma ajuta zi de zi. Cu cat numarul caprelor a crescut, cu atat a crescut si investia in ele. Imi este greu, resurse am putine, banii de pe lapte merg pe furaje, dar am dorinta sa perseverez si sa cresc aceasta mica afacere pentru a le asigura un viitor copiilor mei. Productia de lapte a crescut considerabil, am nevoie urgent de o branzarie unde sa produc branza proaspata si sanatoasa pe care ulterior sa o pun la vanzare. Din pacate, momentan din tot ce produc abia ajung sa platesc hrana animalelor si sa trimit copiii la scoala. O branzarie, m-ar ajuta sa trec la urmatorul nivel, adica sa am o sursa constanta de venit, drept rasplata pentru munca mea. De aceea, apelez la voi, prietenii mei dragi, sa ma ajutati cu construirea branzariei pentru a putea produce branza buna, si sa dezvolt astfel mica mea ferma de capre. Pentru branzarie am deja o camera spatioasa, nefinisata si nepodita, pe care as putea sa o amenjez daca as avea materialele de constructie necesare. Va las mai jos lista materialelor necesare pentru finisarea si construirea branzariei: – BCA, 4 paleti; – Ciment, 2 paleti; – Faianta , 60 mp; – Gresie , 20 mp; – Adeziv pentru zidit BCA, 10 saci; – Kit de rosturi, 10 kg; – Nisip; – Balastru; – Adeziv de gresie si faianta; – 1 usa PVC; – 1 geam mic PVC; – 1 fereastra PVC 116×116 cm – Fonduri pentru manopera Cei care locuiti in zona Sibiului, ma puteti vizita si ajuta in mod direct si personal la fata locului, in sat. Trainei, comuna Rasinari, jud. Sibiu. Cei care locuiti in alte zone, puteti sa ma ajutati prin donatiile dvs prin asociatia umanitara Speranta pentru Romania Donatii se pot face in conturile bancare de mai jos, deschise la BCR, Raiffeisen Bank, BRD, CEC BANK si Banca Transilvania. Denumire: SPRO (Speranta pentru Romania), CUI 41026636 BCR IN LEI: RO16RNCB0015163548220001 IN EURO: RO59RNCB0015163548220003 COD SWIFT: RNCBROBU Banca Transilvania IN LEI: RO90BTRLRONCRT0502381601 IN EURO: RO40BTRLEURCRT0502381601 COD SWIFT: BTRLRO22 ING Bank IN LEI: RO61INGB0000999909241779 IN EURO: RO84INGB0000999909241850 COD SWIFT: INGBROBU BRD LEI: RO34BRDE020SV83172010200 EUR: RO17BRDE020SV83172350200 USD: RO09BRDE020SV83172510200 COD SWIFT: BRDEROBU RAIFFEISEN BANK LEI: RO79RZBR0000060021092494 EUR: RO83RZBR0000060021092519 COD SWIFT: RZBRROBU CEC BANK LEI: RO17CECEB00030RON0604187 EUR: RO53CECEB000C1EUR0604211 COD SWIFT: CECEROBU Pentru detalii suplimentare va rugam sa ne contactati: Telefon: 0770.372.401 Email: infosperanta@gmail.com Donatiile efectuate prin transfer bancar se vor actualiza in lista don
MONDA
Va asteptam luni, 20.07.2020 la lotul nou de la magazinul din Pantelimon. Am pregatit articole alese pentru toate gusturile, la moda acest sezon! Dam start-ul sesiunii de shopping in deplina siguranta la ora 07:00 dimineata, in siguranta pentru toata lumea! Unde ne aflam si cum puteti ajunge la noi? Toate informatiile le gasiti accesand urmatorul link: https://monda.ro/magazine/magazin-pantelimon/
Facebook
[RĂDĂUȚI] ANALIZE MEDICALE COMPLETE PRIN BIOREZONANTA! . Biorezonanta este o modalitate de eveluare a comportamentului bioenergetic. Fiecare celula are o frecventa electromagnetica care poate fi citita. Noi stim cum ar trebui sa fie aceasta frecventa, iar in cazul in care frecventa nu este normala, avem solutii! . Analizele medicale complete, prin biorezonanta, ne dau informatii despre functionarea organismului tau, FARA DURERE si FARA INTEPATURI! ✅sistem cardiovascular, ✅sistem cerebrovascular, ✅sistem gastrointestinal, ✅sistem hepatic, ✅sistem renal, ✅sistem pulmonar, ✅sistem glande endocrine (tiroida, suprarenale, hipofiza, pineala, etc) glande mamare, ,ginecologic/prostata, alergii/intolerante, ✅carente de vitamine, minerale, aminoacizi, coenzime, etc. . ⏰Rezultatele le obtii imediat, cu interpretarea lor amanuntita de catre personal expertizat in domeniu! . De asemenea, obtii recomandari de alimentatie, stil de viata si la cerere, tratament optim alternativ!! . ⭐Intregul pachet de analize complete prin biorezonanță, costa numai 199 lei - fara DURERE, fara ÎNȚEPĂTURI! E mai mult decat o simpla evaluare a starii de sanatate, aflam și predispozițiile pentru diferite boli! . Nu ai ce pierde!! Dimpotriva, ai numai de castigat! In varianta de analize clasice, aceste nformatii despre sanatatea ta te-ar fi costat peste 1700 lei! . Am ajutat peste 16.000 persoane de-a lungul a 6 Ani! . Apasa pe butonul de mai jos pentru a afla mai multe informatii sau pentru a face o programare! .